Un copil a murit, iar alți patru au fost răniți într-un incendiu izbucnit luni dimineață, într-o tabără improvizată de la periferia vestică a orașului Bologna (nordul Italiei), în apropierea aeroportului Guglielmo Marconi, relatează site-ul Tgcom, al trustului de presă Mediaset.
Echipajele de intervenție, deplasate la fața locului, au constatat decesul unui copil de patru ani. Unul dintre ceilalți copii răniți este în stare foarte gravă.
Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit într-un adăpost improvizat, construit din cărămizi și lemn, în apropierea a două case care par abandonate. Grupul de case se află exact lângă autostradă, la mai puțin de o sută de metri de ieșirea spre aeroport.
La fața locului au intervenit pompierii, ambulanțe, poliția, poliția criminalistică și un procuror, alături de un medic legist. Pompierii au început să îndepărteze din zonă obiectele descoperite în barăcile improvizate, printre care o butelie de gaz și o plită.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro